miercuri, 3 august 2016

Curatenia

In timpul unei crize de nervi - evident ca nu mai stiu de la ce a pornit - , ascunsa sub pat, se tanguia, nu vroia sa iasa, nu ma accepta, era taaare necajita. Si furioasa:
- Va dau pe amandoi afara din casa!
- Da? Si dupa aia ce faci tu aici, singura?
- Fac curatenie!
Pam pam

miercuri, 4 mai 2016

Momentul X - Intarcarea :)

Mi-am dorit f mult sa alaptez. Si am alaptat. 4 ani si 3 saptamani fix. Am alaptat la cerere, oricand, oricat si oriunde - chiar si in telecabina de la Mamaia, daca e sa-mi amintesc locuri mai ciudate :). Si a fost frumos si natural.
Initial am zis macar 3 luni, cand am ajuns la pragul de 3 luni am zis macar pana la 6 luni, cand am ajuns la 6 luni m-a luat gura pe dinainte si i-am zis Corinei: draga mea, de acum inainte si pana la 5 ani, cat vrei tu. Si a vrut. Am tot auzit ca undeva intre 2 si 3 ani se autointarca. Nimic. Apoi am citit ca totusi, undeva intre 3 si 4... si tot nimic. Dragoste mare cu titele astea.
Procesul de intarcare a fost unul lung si natural. Nu mai stiu cand a incetat sa foloseasca titi drept confort cand se lovea sau cand avea un bai. Nu mai stiu nici momentul exact cand a inceput sa doarma toata noaptea.
Pana la 5 luni am facut room sharing, ea dormea in patut si o luam de fiecare data cand avea nevoie sa o alaptez. A fost greu pt mine, dar pe vremea aia nu reusesm nicicum sa pricep pozitia de alaptat dintr-o parte, intinsa in pat. La 5 luni, am descoperit cosleeping-ul, fortata de situatie (concediu). Maaare descoperire. Nu prea ma mai trezeam noaptea, lasam doar "instalatia" la dispozitie, si isi gasea singura drumul. La 2 ani a avut o perioada cand, din ceva motiv inca necunoscut sugea intr-un fel in care am ajuns sa am rani mai puternice decat la inceputurile alaptarii. Ma batea gandu sa o intarc. Dar dragostea era prea mare, si gandul nu m-a batut destul, asa ca am strans din dinti, am pus comprese Multimam (minunea de pe lume) si am continuat.
A ajuns acum, in ultimele 6 luni aprox, sa pape titi doar la culcare si la trezire, si rar cerea de drag in timpul zilei cand ma intorceam de la servici, si si mai rar noaptea.
Evident ca am auzit diverse comentarii, care mai de care, mai ales dupa ce trecuse de 1,5 -2 ani... Ca vai, ca e mare, ca ai de gand sa alaptezi pana s-a marita? Ca vai ca e rusine - la asta, spusa de fata cu Cori le-o taiam vehement, si ii spuneam Corinei ca nu e nici o rusine, ci e normal si natural. La restul comentariilor le dadeam ignore. La cei care erau mai cu gura mare le spuneam ca lor li se pare mai normal ca fetita mea sa bea laptele altei mame (vaca) decat laptele mamei ei? Taceau, ca deh, ce mai puteau sa zica? Oricum, m-am bucurat de sustinerea familiei, careia ii multumesc enorm.
In decembrie anul trecut, profitand de vacanta de 2 saptamani, am zis ca gata, e timpul sa terminam cu titi, ma gandeam ca numa bine ca sunt acasa, avem timp de dragaleala, sa fiu alaturi de ea, etc. Am inceput sa beau ceai de salvie, s-a simtit scaderea lactatiei, dar cum ea insista, laptele tot venea. Planul s-a dus pe apa sambetei cand m-am apucat eu de bocit la modul f grav cand ma gandeam ca no, acum e ultima data cand suge seara, acum e ultima data cand suge dimineata, etc. Plus ca nu o anuntasem dinainte de intentia mea, nu aveam un plan concret... asa ca am renuntat si am zis ca a veni si vremea aia.
Si a venit. Cu 2 saptamani inainte de Pasti am anuntat-o ca peste 2 saptamani terminam cu titi, ca se termina laptele, ca asa e natural, ca e mare, ca...diverse povesti. Am intrebat-o cum se gandeste ca va adormi dupa ce nu vom mai avea titi. Mi-a zis ca sa-i pun in sticluta lapte de cocos si o sa puna sticluta la titele mele si o sa zica ca e lapte de la mine.
Ii mai aduceam aminte din cand in cand ca se apropie termenul. Nu comenta, da nici nu ma baga in seama neaparat. In aceste 2 saptamani a scris Adriana postul despre intarcarea fetitei mai mici si folosirea uleiului de menta. Pfuuu, mana cereasca, a venit la fix postul, ca numa gandul la ceaiul de salvie imi intorcea stomacul pe dos. Asa ca am inceput sa iau si eu capsule cu ulei de menta. Cori a vazut ca intradevar laptele e tot mai putin.
Luni seara a fost prima seara in care trebuia sa adoarma cu mine dar fara titi. Dimineata m-am facut cu putin ulei pe sani (Corinei nu ii place menta, ca o pisca), a simtit mirosul, i-am zis ca acum titele nu mai fac lapte, doar un pic de menta. Ma asteptam la jeliri, plansete, scandal. Si vaaai, a fost atat de lin si de frumos, a baut din sticluta lapte de cocos, dupa exact acelasi comportament pe care il avea cand sugea titi. Am leganat-o langa mine, am pupat-o, i-am multumit pentru perioada minunata de alaptat, si pentru perioada minunata care va urma. Si a adormit, lin, simplu, frumos, in 10 minute.
Nu am indraznit sa ma bucur prea tare, ca am zis deh, e ca la gradi, prima zi e bine, ca nu isi da seama ce se intampla, vedem a doua zi. Ieri, a fost la fel. A cerut titi, i-am explicat ce si cum, a baut lapte de cocos, a dragalit titele, si-a bagat capul in ele, le-a jelit 3 secunde (mi-au dat si mie lacrimile), apoi s-a cocotat pe mine si a adormit.
Cam asa a fost la noi. Lung, frumos si implinitor. Multumesc Cori, iubirea vietii mele.




marți, 23 februarie 2016

Cateva scurte

Ne jucam de-a zane, magie, treburi de astea serioase. Cori isi ia bagheta magica si imi zice:
- Stai asa, sa te magiciez.


Intr-o seara, inainte de culcare, ne dragaleam. Ma rog, eu o dragaleam pe ea, si ea primea dragalelile asa, cu o oarecare doza de "lasa-ma da' mai zi".
- Te iubesc, ai inteles? zic eu
- Da.
- Ce ai inteles?
- Bine.
- Zi-mi ce ai inteles?
- Am inteles ca tre' sa cercuiesc acolo asa (in timp ce descria un cerc cu mana).


Se juca cu Tati, diverse.
Tati: Eu ma imbrac in costum de bautor de suculetz.
Ea: Adica in pahar?

La culcare, momentul de declaratii de dragoste infinita:
Imi canta, pe o melodie numai de ea stiuta: "Nu ma mai opresc, nonstop te iubesc"
- Mami, te iubesc de 1000 de ori. Nu, de 1030!

Isi dorea masca de fluturas, si ne tot explica, in multe cuvinte - sau aceleasi da' intr-o ordine diferita - cat de tare isi doreste si cat de tare sufera ca nu are masca de fluturas:
... si ma tot vaiulesc si eu, ca nu am... (ma vaiet)

Curge iubirea

Nu e prima data cand imi spune Cori ca ii place de Buni mai mult decat de mine :)
Azi dimineata, in timpul manavrelor de echipare la gradinitia, imi spune iar:
- De Buni imi place cel mai mult. Ca ea face tot ce vreau eu...imi da tot ce vreau eu...- se mai gandeste un pic - ... face tot ce vreau eu... tu nu faci asa.
- Pai si atunci de mine de ce iti mai place? Daca nu fac tot ce vrei tu?
- Pai prin tine curge iubirea si vine la mine. Si Buni iti da iubire, si se amesteca, si curge la mine iubire din aia amestecata :)

joi, 8 octombrie 2015

Din inima

Caiete, carnetele, agende, tabele, imaginea unor foi maari, pe care sa desenez ideile care imi circula prin cap…
Am o adevarata colectie de caiete care mai de care mai frumoase. Si instrumente de scris. Si o colectie imensa de ganduri, care circula, si circula, unele mai incet, mai lent, altele cu o viteza ca abia le urmaresc :) Si gandurile astea se cer pe hartie. Ei, si am un gand, cum ca pun gandurile pe hartie. :) Si vizualizez procesul. Cum le pun, in ce ordine, cum le categorisesc, cum le enumar, apoi cum le aranjez in functie de categorie, in functie de urmarirea lor cat mai usoara spatio-temporal…
Asta cu categorisirea e o treaba, as zice usor obsedanta. La fel si cea cu urmarirea firului gandurilor, ideilor, viselor. Urmarirea ma ajuta sa vad ca nu doar gandesc, ci si pun in practica. Categorisirea...nu stiu la ce ajuta ea. Banuiesc ca la impresia ca tin sub control totul. 
Imi imaginez dosare. Si in fiecare dosar, inserez cate un gand, in functie de unde apartine. Ca si cum gandurile ar fi niste fire de lumina, continand o informatie. Si ea, informatia trebuie sa stea intr-un anumit dosar, sa completeze ceea ce deja exista acolo, sa teasa, ca si cum ar tese o bluza. Si tesatura aceea sa se concretizeze in ceva. Preferabil material. De ce trebuie sa stea intr-o categorie? De ce trebuie sa se concretizeze in material? Pentru ca suntem in plan fizic si asa percepem cel mai bine lucrurile? Poate.
Nu reusesc sa inteleg de unde nevoia asta de a urmari lucrurile pe care le fac. Ma premiaza cineva? Au o finalitate bonificata cumva? Sau ar fi mai bine sa ma bucur facandu-le, in loc sa le numar, sa le enumar, sa mai bifez unu pe lista...si apoi, cu lista ce sa fac?
Sa zic ca "ui, am trait?" Cand ma gandesc asa, mi se pare o gluma trista.
Pe de alta parte, cred ca e o lupta intre mintea mea si restul (m)eu. Mintea e cea care are nevoie de categorisiri, urmariri ale realizarilor, ea crede ca primeste ceva daca face ceva, si mai ales daca demonstreaza ca a facut ceva. Cealalta parte din mine, incepe sa simta (ca nu pot sa zic sa inteleaga) ca nu e vorba de finalitate, nu e vorba de a strange un numar de …, de a face o cantitate de…, de a pastra un ritm constant de….
E vorba despre bucuria de a face. Orice iti place. Cand si cat iti place. Nu dai socoteala, nu primesti premiu. Evident, nici nu faci vreun rau cuiva. Iti faci tie o bucurie, si poate o faci si altora…
Si e doar bucurie, si e doar viata, si e doar simtirea momentului, si e doar trairea in prezent. Doar momentul acesta exista. Acum. E singurul pe care il simtim si il experimentam deplin, cu adevarat.
Restul, sunt doar in minte. Si mintea...ei bine ea poate multe, e foarte puternica. Dar singura nu se stie bucura :) asa ca, minte, linisteste-te, am eu grija de tine, sa-ti fie bine. Hai sa ne bucuram impreuna de fiecare clipa. Suna a cliseu? Da, probabil dar numai din cauza ca de fiecare data cand auzi asta zici “aaa, lasa, sigur, traieste clipa...da tre sa ne gandim si la ziua de maine, nu putem sa facem fix numai ce vrem si cand vrem”. Da, hai sa ne gandim. Cu drag si cu incredere ca va fi bine, daca e sa fie. Cu abandon in constiinta si in fiinta si in univers si in energie si in dumnezeu si in divinitate si in tot. Abandon in tot. In bucurie. Sa nu crezi ca asta insemana ca gata, nu mai faci nimic, nu mai mergi la servici, ci doar stai, asa, abandonat in tot (:)) si gata, zici ca iti traiesti viata frumos. Nu. Doar ca abandonul poate coexista foarte bine si cu munca, si cu realizarile si cu tot. Trebuie sa gasesti doza potrivita. Fiecare intelege diferit asta.

Am expriementat si eu, si am auzit si de la altii, ca in momentul in care ceva in ei, s-a schimbat, si au ajuns sa se deschida lumii, au inceput sa aiba parte de experiente care mai de care mai frumoase, si mai neasteptate. Unele le numeau chiar miracole.
Au inceput sa vada si sa simta viata asa frumoasa cum e ea, cu bune si cu rele (suna paradoxal, nu? e ok, se va ocupa mintea mai tarziu de acest paradox, va face un debate pe tema aceasta...hi hi, si la ce ii va folosi?)
Deschide inima,  traieste in si din inima. Simte emotia. Cu drag. Cu mult drag.


Alina

marți, 29 septembrie 2015

(Pe)Scena

Se uita la Gasca Zurli, in picioare, in patul din living. La un moment dat, se opreste, isi pune mana in sold, si cu o atitudine ferma si oarecum cu parere de rau zice:
Tati, n-ai ce sa faci, trebuie sa-ti faci alt pat...ca asta o sa fie pescena* mea de acuma. No, si n-ai ce face, ca nu ai unde sa dormi, trebuie sa-ti faci altu. Da din ala din lemn. Din lemn asa, mai moale, de jucarie... da, iti pui si saltea, sa poti sa dormi. *pescena = scena.

miercuri, 15 aprilie 2015

Logica la 3 ani

Eu sunt uimita de cat de curata e mintea copiilor. Si cum judeca ei chestiile care se intampla zi de zi. Si cum surprind esenta lucrurilor. Am multe de invatat.

Din capitolul "logica la 3 ani", si cum nu ii poti prosti cum vrei tu, chiar daca te crezi mai desptept:

Intr-o dupa masa, am vopsit-o pe buni. Era cu vopseaua in cap, povesteam, astepta sa-si faca efectul.
Cori, evident cu chef de joaca, are un obicei drag ei, sa se dea pe topogan, topoganul din casa fiind marginea canapelei. Ca sa faca asta are nevoie de ajutorul unui adult sa o ridice pe margine.
- Buni, vreau sa ma dau pe topogan!
- Pai nu pot acum sa te ajut, ca uite, sunt murdara cu vopsea (sa fie clar, vopseaua era doar pe par)
Cori sta cateva secunde, cu privirea care indica munca neuronilor, apoi zice:
- Da esti cu vopsea si pe maini?
- Nu.
- Atunci poti sa ma ridici, ca ma ridici cu mainile, nu cu capul...


Recent, avea ceva muci. Nu era racita, doar nasul putin infundat. Buni incerca sa o convinga sa-si sufle nasul:
- Hai Cori, trebuie sa-ti sufli nasul.
- Nu vreau! (asta e raspunsul standard la aproape orice solicitare care nu are un beneficiu direct si evident pentru ea in momentul solicitarii).
- Da trebuie sa-ti sufli nasul, ca sa poti manca.
- Da eu manac cu gura, nu cu nasul.
Pam pam.


Dupa masa, acasa, Tati la calculator, eu prin casa, Cori se juca in camera mare. La un moment dat, cu coada ochiului, prinde Tati o miscare in care i se pare ca baga Cori ceva in gura. Pentru ca se juca cu ceva maruntisuri, s-a speriat ca nu cumva sa se inece. Cu o mina ingrijorata si cu vocea tremurand zice:
- Cori, ce ai in gura?
Cori se uita oarecum surprinsa la el, ca si cum nu a inteles intrebarea.
Tati repeta, ingrijorarea din voce crescand, si incercand sa obtina un raspuns cat mai rapid:
- Cori, ce ai in gura? Spune-mi ce ai in gura!
Cu o mina foarte inocenta, in continuare neintelegand de ce Tati e asa agitat, raspunde:
- Dinti.